11 documentare, clasificare, analizare și gestionare a unor astfel de incidente, al monitorizării și evidenței alertelor, amenințărilor cibernetice și vulnerabilităților, Guvernul, la propunerea autorității administrației publice centrale de specialitate responsabile de realizarea politicii statului în domeniul securității cibernetice, creează Registrul de stat al incidentelor cibernetice și reglementează modul de organizare și funcționare a acestuia și, corespunzător, creează sistemul informațional destinat ținerii registrului respectiv și reglementează modul de administrare și funcționare a acestui sistem. (2) Accesul la Registrul de stat al incidentelor cibernetice este limitat, iar datele din registru sunt destinate utilizării interne, cu excepția cazului în care cadrul normativ prevede altfel. Capitolul III OBLIGAȚII PRIVIND ASIGURAREA SECURITĂȚII CIBERNETICE Articolul 11. Măsurile de securitate (1) Furnizorul de servicii este obligat să aplice continuu măsuri de securitate în scopul: a) prevenirii incidentelor cibernetice; b) soluționării incidentelor cibernetice; c) prevenirii și atenuării impactului asupra continuității serviciului ori asupra securității rețelei și/sau sistemului informatic, cauzat de un incident cibernetic; d) prevenirii și atenuării impactului potențial asupra continuității serviciilor ori asupra securității rețelelor și/sau sistemelor informatice dependente de cele ale furnizorului de servicii. (2) În procesul aplicării măsurilor de securitate, furnizorul de servicii este obligat: 1) să evalueze vulnerabilitățile și riscurile de securitate ale rețelelor și sistemelor informatice, să determine gravitatea impactului unui eventual incident cibernetic survenit ca urmare a materializării riscurilor, să descrie măsurile pentru soluționarea unui incident cibernetic și să întocmească un raport de evaluare în acest sens; 2) să implementeze măsuri tehnice și organizatorice corespunzătoare și proporționale, în conformitate cu standardele aprobate potrivit alin. (4) lit. a), pentru a gestiona riscurile de securitate a rețelelor și a sistemelor informatice pe care le utilizează. Măsurile respective trebuie să includă cel puțin următoarele: a) politicile referitoare la analizarea riscurilor și asigurarea securității rețelelor și sistemelor informatice;

Select target paragraph3