1) evaluarea spațiului Internet din perspectiva identificării entităților/subiecților implicaţi în
producerea şi diseminarea conţinutului media on-line şi a altor intermediari şi serviciilor auxiliare ce
au impact pentru securitatea informaţională;
2) elaborarea și ajustarea cadrului legal funcțional în scopul reglementării juridice a
raporturilor dintre reprezentanții mass-media care colectează şi difuzează informaţii în Internet,
societate și autorităţile cu atribuţii de asigurare a securităţii informaționale, în conformitate cu
recomandările Comisiei Europene și bunele practici europene;
3) implementarea cadrului normativ care prevede acţiuni comune de intervenție și de
gestionare a spațiului media on-line şi off-line.
92. Obiectivul nr. 4. Asigurarea transparenței financiare în activitatea autorităților
administraţiei publice, a asociațiilor obștești şi a societăților comerciale în contextul
asigurării securității informaționale
Obiectivul menționat urmează a fi realizat prin următoarele acțiuni:
1) elaborarea, sub egida Consiliului coordonator pentru asigurarea securităţii informaţionale,
a criteriilor de calificare a informației ca produs de dezinformare, de manipulare sau de propagandă,
orientat spre subminarea securităţii informaționale, în scopul identificării comanditarilor, a surselor
de finanțare și a executorilor;
2) ajustarea cadrului legal în vederea eficientizării colectării de date pentru identificarea
provenienței mijloacelor financiare și a proprietății ale subiecților implicați în activități de
dezinformare, manipulare și propagandă ce subminează securitatea informațională;
3) interacțiunea cu instituțiile de drept în ceea ce priveşte analiza riscurilor și a amenințărilor
din domeniul mass-mediei, cu scopul de a monitoriza evoluţia ameninţărilor depistate, de a investiga
activitatea subversivă sau penală în spaţiul informaţional şi de a stabili sursele de finanțare a
factorilor de risc.
Prioritățile pilonului II
1. Dezvoltarea instrumentelor de control civic în
scopul asigurării securității informaționale
2. Elaborarea cadrului juridic pentru determinarea
statutului juridic al publicaţiilor periodice, al
agenţiilor de presă și al altor entități care activează
în spațiul media din Internet
3. Crearea resursei/platformei informaționale de
comunicare strategică
Indicatori de rezultat
1. Mecanism de interacțiune și implicare a
experților în scopul asigurării securității
spațiului informațional
2. Lege de modificare a cadrului juridic
existent
3. Resursă/platformă informațională de
comunicare strategică creată
4.3. Pilonul III. Consolidarea capacităților operaționale
93. Obiectivul nr. 1. Dezvoltarea mecanismelor de prevenire, de depistare, de atenuare şi
de răspuns la nivel naţional pentru asigurarea securităţii informaţionale
Obiectivul menționat urmează a fi realizat prin următoarele acțiuni:
1) crearea, la nivel național, a entității cu competenţe de promovare şi coordonare a
politicilor de securitate informaţională într-o societate democratică în funcţie de dezvoltarea
tehnologiei, raporturile juridice şi de altă natură din sectorul informațional, atît la nivel național cît şi
internaţional (Consiliul coordonator pentru asigurarea securităţii informaţionale):