4.2. Pilonul II. Asigurarea securității spațiului informațional-mediatic 89. Obiectivul nr. 1. Dezvoltarea mecanismelor de comunicare strategică pentru realizarea intereselor naționale ale Republicii Moldova Obiectivul în cauză urmează a fi realizat prin următoarele acțiuni: 1) evaluarea sectoarelor vulnerabile la componenta mediatică din cadrul sistemului de securitate informaţională; 2) dezvoltarea unor politici de comunicare strategică pe plan intern și racordarea la platformele de comunicare strategică externe ale structurilor sistemului de securitate, apărare şi ordine publică pentru asigurarea securității informaționale și promovarea intereselor naționale ale Republicii Moldova; 3) crearea, în Republica Moldova, a resursei/platformei informaționale de comunicare strategică care va conține informații privind: a) incidentele de securitate informaţională; b) ghidurile de comunicare strategică pe subiecte de interes naţional; c) tentativele și acțiunile de dezinformare și/sau de informare manipulatorii ce afectează securitatea informaţională şi starea generală de securitate. 90. Obiectivul nr. 2. Controlul civic și consolidarea cooperării societății civile cu autoritățile publice cu atribuții de asigurare a securității informaționale Obiectivul în cauză urmează a fi realizat prin următoarele acțiuni: 1) crearea unui mecanism de implicare a experților din rîndul societății civile, a organizaţiilor neguvernamentale şi a mass-mediei în domeniul securităţii informaționale, prin: a) desemnarea unui consiliu existent sau crearea unui organ colectiv din rîndul societăţii civile cu atribuţii de evaluare a experților, a organizaţiilor neguvernamentale şi a mass-mediei din perspectiva implicării în materie de asigurare a securităţii informaţionale și naționale – Consiliul societăţii civile; b) certificarea de către Consiliul societăţii civile a experţilor şi a reprezentanţilor societăţii civile şi ai mass-mediei ce se vor preocupa de monitorizarea nivelului de asigurare a securităţii informaţionale la nivel naţional; 2) implicarea reprezentanţilor societăţii civile certificaţi de către Consiliul societăţii civile în activitatea Consiliului coordonator pentru asigurarea securităţii informaţionale; 3) îmbunătăţirea sau crearea mecanismelor de implicare a societăţii civile în procesele de definire, de elaborare, de monitorizare şi de evaluare a politicilor de asigurare a securității informaționale realizate de către autoritățile abilitate în asigurarea securităţii informaţionale; 4) elaborarea și organizarea unor cursuri de instruire tematică pentru radiodifuzori, distribuitorii de servicii, formatorii de opinie publică, jurnaliști și ONG-urile de profil cu privire la tehnicile de dezinformare și/sau de informare manipulatorie utilizate pentru prejudicierea securității informaționale a statului. 91. Obiectivul nr. 3. Determinarea statutului juridic al publicaţiilor periodice, al agenţiilor de presă și al altor subiecți care activează în spațiul media din Internet Obiectivul menționat urmează a fi realizat prin următoarele acțiuni:

Select target paragraph3