CAPITOLUL 2 Obiectivele politicii de apărare Politica de apărare reprezintă un ansamblu coerent și coordonat de obiective, măsuri și acţiuni care vizează realizarea obiectivelor naţionale de securitate și a obligaţiilor asumate pe plan internaţional în domeniul apărării, prin utilizarea tuturor instrumentelor de natură politică, diplomatică și militară mobilizate de Ministerul Apărării Naţionale pentru realizarea acestora. Scopul fundamental al politicii de apărare este asigurarea deciziilor și acţiunilor în domeniul apărării care să permită garantarea suveranităţii, independenţei, unităţii și integrităţii teritoriale a României. În acest sens, este necesară operaţionalizarea prevederilor circumscrise domeniului apărării, stabilite prin Strategia naţională de apărare a ţării și a obiectivelor, priorităților și direcțiilor de acțiune ale Programului de Guvernare. Obiectivele politicii de apărare pentru perioada 2017-2020: • Dezvoltarea capabilităţilor de apărare robuste • Creșterea credibilităţii strategice în cadrul NATO și UE • Consolidarea parteneriatelor strategice, în mod deosebit cu Statele Unite ale Americii • Dezvoltarea relaţiilor de cooperare internaţională în plan bilateral, regional și în cadrul organizaţiilor internaţionale • Sprijinirea altor autorităţi publice în gestionarea situaţiilor de urgenţă Ca urmare, în formularea obiectivelor politicii de apărare s-a urmărit conturarea în manieră sintetică, dar cuprinzătoare, a aspectelor ce țin de modernizarea/și adaptarea Armatei României și implicit, de dezvoltarea rezilienței și a capacităţii de răspuns la riscurile și provocările actualului context de 16

Select target paragraph3

Connect to a paragraph
Connect to an entity
Disable highlights
Add to table of contents