&$57$$/%Ĉ $$3Ĉ5Ĉ5,, în cadrul structurilor de conducere ale NATO (Secretariatul Internațional, Statul Major Militar Internaţional, Comandamentele Suprem Aliate — ACO și ACT); La nivelul UE, noile provocări în materie de securitate și apărare (criza ucraineană, criza migrației, amplificarea fenomenului terorist), Brexit-ul, inițiativa franco-germană din iunie 2016 au declanșat o accentuare a dezbaterilor privind viitorul Politicii de Securitate și Apărare Comună (PSAC). Astfel, procesul de consolidare a rolului Uniunii în domeniul securităţii și apărării a dobândit o consistenţă sporită începând cu 2016, ca urmare a prezentării de către Înaltul Reprezentant al UE, Frederica Mogherini, a Strategiei Globale de Politică Externă și de Securitate (EUGS) și a Planului de implementare pe dimensiunea de securitate și apărare. România susţine consolidarea rolului UE de actor global pe scena internațională de securitate, cu o implicare mai eficientă în gestionarea crizelor din vecinătatea imediată (estică și sudică), concomitent cu asigurarea complementarităţii cu NATO, evitării duplicărilor și abordării conjugate a celor două organizaţii în managementul crizelor internaționale. În acest context, se va urmări dezvoltarea unui profil activ al României, inclusiv în perspectiva asumării Președinţiei semestriale a Consiliului UE în prima jumătate a anului 2019, atât prin participarea activă la procesul de luare a deciziilor în cadrul Politicii de Securitate și Apărare Comună (PSAC) și la procesul de dezvoltare a capabilităţilor în formatele de cooperare multinaţională oferite de Agenţia Europeană de Apărare, cât și prin contribuţia la operaţiile și misiunile desfășurate sub egida UE. Direcţiile de acţiune pe această dimensiune vor viza: • consolidarea poziţiei României în cadrul mecanismelor decizionale cu impact asupra Politicii de Securitate și Apărare Comună/PSAC prin promovarea și susţinerea punctelor de vedere naţionale cu privire la problematicile generate de noul context geopolitic și de dinamica situaţiei de securitate la nivel regional, european și global; 22

Select target paragraph3

Connect to a paragraph
Connect to an entity
Disable highlights
Add to table of contents