I. COMBATEREA CORUPȚIEI
A. Politici anticorupție, independența și eficiența instituțiilor
1. Resetarea sistemului instituțional anticorupție prin excluderea conflictelor de
competențe, îmbunătățirea conlucrării și sincronizarea eficientă a reformelor în cadrul
autorităților publice împuternicite cu competențe de prevenire, combatere a corupției,
investigare, urmărire penală, supraveghere și de aplicare a cadrului normativ în acest
sens.
2. Delimitarea clară a atribuțiilor de combatere a cazurilor de mare corupție și
consolidarea capacităților autorităților publice de prevenire, combatere, investigare și
urmărire penală, supraveghere și de aplicare a cadrului normativ în acest sens.
Asigurarea independenței funcționale a acestor instituții, în conformitate cu cerințele
Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană.
3. Înlăturarea impedimentelor formale pentru investigarea cu succes a actelor
de corupție, cu implicarea expertizei Consiliului Europei.
4. Reducerea regimului de imunități pentru persoanele cu funcții de demnitate
publică și cu statut special în cadrul procedurilor penale și contravenționale.
5. Evaluarea implementării Strategiei naţionale anticorupţie pe anii 2011-2015,
extinderea calendarului de implementare a acesteia cu un an şi adoptarea noii
Strategii anticorupţie pentru perioada 2016-2019, în baza prevederilor prezentului
Program.
B. Combaterea corupției politice
1. Implementarea mecanismului de finanțare a partidelor politice și a
campaniilor electorale, după consultări suplimentare cu experții europeni și societatea
civilă, inclusiv în vederea consolidării mecanismului de neadmitere sub nici o formă
a finanțărilor din afara țării, şi reglementarea legală a procedurilor de colectare şi
raportare a cotizaţiilor de membru de partid.
2. Crearea unui mecanism de implementare uniformă a formulei de stabilire a
plafonului mijloacelor financiare ce pot fi virate în fondul electoral al concurentului
electoral, precum și instituirea răspunderii juridice pentru nedeclararea sau depășirea
cheltuielilor de plafon.
3. Adoptarea de către organele competente pentru instituțiile specializate (fisc,
organe de drept etc.) a normelor metodologice referitoare la modul și procedurile de
verificare a rapoartelor privind veniturile și cheltuielile partidelor politice, inclusiv în
perioada campaniei electorale, de reflectare și raportare a cheltuielilor.
7