se cer acţiuni de evaluare a necesităţilor şi intervenţii accentuate pentru accelerarea
proceselor.
23. Cadrul legal şi de reglementare nu este încă totalmente ajustat la noile
realităţi ale spaţiului digital, în mod deosebit în ceea ce priveşte proporţionalitatea
utilizării pe larg a noilor tehnologii informaţionale cu asigurarea unui nivel adecvat
de protecţie a proprietăţii intelectualexvi.
24. Programul privind Cadrul de Interoperabilitate, aprobat de Guvern în
septembrie 2012xvii este la începutul implementării, iar cetăţeanul este solicitat să
prezinte copii ale unui şir de documente (acte de identitate, certificate etc.) – de
fiecare dată cînd solicită servicii sau perfectează diverse acte, chiar dacă se
adresează repetat la aceeaşi instituţie publică. Aceasta conduce la consum excesiv
de timp, hîrtie şi alte materiale şi, ca urmare, la costuri nejustificate şi impact
negativ asupra mediului şi ineficienţă în activitatea instituţiilor.
25. Lipseşte un cadru de management al conţinutului digital pe durata
ciclului de viaţă, care ar asigura ca, conţinutul naţional istoric şi cel nou creat să fie
disponibil, accesibil, distribuit, înţeles, utilizat şi valorificat. Asigurarea accesului
uşor la acest conţinut are nevoie de un cadru cuprinzător, care să îmbrace toate
aspectele administrării şi procesului de decizie pe tot ciclul de viaţă digital.
Îmbogăţirea conţinutului conduce la creşterea numărului şi calităţii serviciilor
pentru cetăţeni.
26. Datele instituţiilor publice din Republica Moldova sînt păstrate/procesate
în cca 150 centre de date, marea majoritate dintre care nu corespund condiţiilor de
securitate, durabilitate şi fiabilitate şi nu dispun de personal calificat pentru
întreţinerea acestora. În afara riscurilor de pierdere a informaţiei din aceste centre,
costurile anuale de mentenanţă a acestora constituie cca 150 milioane lei xviii, ceea
ce denotă o cheltuire ineficientă a banilor publici.
27. Accesul la conţinut şi servicii prin semnătura electronică. Deşi Legea
privind documentul electronic şi semnătura digitală este în vigoare din 2004,
semnătura digitală este utilizată la un nivel redus. Totuşi, procesul de eliberare a
certificatelor cheilor publice emise de către Î.S. „Centrul de telecomunicaţii
speciale” în ultima perioadă ia amploare, acestea fiind pasibile de utilizare în toate
sistemele electronice existente.
28. Semnătura electronică mobilă lansată în septembrie 2012 plasează
Republica Moldova printre primele 7 ţări din lume care implementează asemenea
tehnologii inovatoare şi utilizarea acestui instrument va impulsiona accesul în mod
securizat la serviciile electronice disponibile. Buletinele de identitate electronice ce
urmează a fi implementate vor înlesni accesarea serviciilor electronice. Atunci cînd
există mai mulţi purtători ai identităţii digitale managementul identităţii digitale
devine un factor important al funcţionalităţii infrastructurii de acces la servicii şi
conţinut digital.
29. Deşi 37,7% dintre utilizatorii Internet din ţară fac cumpărături on-linexix,
aceste procurări se fac preponderent din străinătate, comerţul electronic din
Republica Moldova fiind încă slab dezvoltat din cauza numărului scăzut de servicii
care acceptă plăţile on-line, chiar dacă infrastructura tehnologică există. Totodată,
o parte din portalurile de comerţ electronic de mare popularitate din străinătate nu